Vezi Noutăți

VIDEO// Forumul Național de Educație Financiară

  Banca Națională a Moldovei, în parteneriat cu Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, prezintă rezultatele Campaniei Naționale „Educație financiară pentru toți”, desfășurată cu sprijinul financiar al Programului USAID „Reforme Instituționale și Structurale în Moldova” (MISRA).  

Lista persoanelor fizice care înregistrează sume plătite în plus pasibile anulării

Serviciul Fiscal de Stat a identificat, potrivit datelor din Sistemul informațional al autorității, sume plătite în plus cu termen de prescripție expirat (6 ani), pasibile anulării în conformitate cu prevederile Codul fiscal. În acest sens, mai jos publicăm listele persoanelor

Cum să activați notificările în timp real aferent mesajelor recepționate de la Serviciul Fiscal de Stat

Stimați contribuabili, Vă informăm că, mesageria din cadrul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului” este integrată cu serviciul guvernamental de notificare electronică MNotify. Pentru a primi notificări de la Serviciul Fiscal de Stat trebuie să parcurgeți următorii pa

Funcțional nou în cadrul SIA „Monitorizarea electronică a vânzărilor”

Serviciul Fiscal de Stat informează că, începând cu data de 02 decembrie 2024, în Sistemul Informațional Automatizat „Monitorizarea electronică a vânzărilor” a fost implementat funcționalul de modificare a Centrului de asistență tehnică pentru utilizatorii echipamentelor de casă și

Protecție și flexibilitate pentru șoferi: BNM anunță liberalizarea parțială a primelor RCA

  Banca Națională a Moldovei (BNM) anunță aprobarea noilor prime de referință pentru asigurările obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) interne și externe, marcând o etapă esențială spre liberalizarea parțială a segmentului respectiv de piață. Această măsură reprezintă un echilibru între regle

Guvernatoarea BNM, Anca Dragu, la conferința „Finanțe pentru Ea – crearea oportunităților de incluziune financiară”

  Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a participat astăzi la conferința dedicată promovării incluziunii financiare a femeilor, organizată la Chișinău de UN Women Moldova, în colaborare cu Asociația Femeilor Antreprenoare din Moldova (AFAM) și Consiliul Economic pe lângă Prim-mini

Proiectul HCE al BNM „Pentru modificarea Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr.290/2024 pentru modificarea Regulamentului cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale, aprobat prin Hotărârea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a Moldovei nr. 231/2011” (data-limită de prezentare a recomandărilor și propunerilor - 19.12.2024)

Proiect COMITETUL EXECUTIV AL BĂNCII NAȚIONALE A MOLDOVEI HOTĂRÂREA nr. din ___    ____________  2024 Pentru modificarea Hotărârii Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei nr. 290/2024 „Pentru modificarea Regulamentului cu privire la clasificarea activelor și angajamentelor condițion

Informație privind evoluția activelor oficiale de rezervă în luna noiembrie 2024

La 29 noiembrie 2024, activele oficiale de rezervă au constituit 5 281,02 mil. dolari SUA, în descreștere cu 318,85 mil. dolari SUA în comparație cu 31 octombrie  2024, când acestea au însumat 5 599,87 mil. dolari SUA. Diminuarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: intervenții

Situația financiară a sectorului bancar pentru 9 luni ale anului 2024

Situația financiară a sectorului bancar, conform datelor prezentate de către bănci, este caracterizată prin creșterea activelor, creditelor, fondurilor proprii, depozitelor persoanelor fizice, depozitelor persoanelor juridice. Creditele neperformante în valoare absolută și creditele expirate au înr

  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 145
  5. 146
  6. 147
  7. 148
  8. 149
  9. 150
  10. 151
  11. ...
  12. 434
  13. 435