Vezi Noutăți

Autoritățile fiscale din Republica Moldova și Suedia au prezentat rezultatele cooperării bilaterale pe parcursul anului 2024

Directorul Serviciului Fiscal de Stat (SFS), doamna Olga Golban a prezidat astăzi ședința Comitetului de supraveghere a Proiectului de cooperare între SFS și Agenția Fiscală Suedeză (AFS), în cadrul căreia a fost prezentat raportul de progres pentru trimestrele I-III ale anului 2024

Sancțiuni aplicate unităților de schimb valutar în anul 2024, publicate în conformitate cu prevederile art. 75/3 din Legea nr. 548/1995

  Supravegherea unităților de schimb valutar din Republica Moldova este realizată de către Banca Națională a Moldovei (în continuare –BNM) în temeiul Legii nr. 62/2008 privind reglementarea valutară (în continuare – Legea nr. 62/2008) și Legii nr. 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spă

Venituri de 30,4 milioane, declarate de persoanele fizice care au primit mijloace bănești prin serviciile poștale în anul 2023

Serviciul Fiscal de Stat continuă acțiunile de conformare în privința persoanelor fizice care beneficiază de transferuri de mijloace bănești în numerar prin intermediul furnizorilor de servicii poștale. Urmare a acțiunilor întreprinse față de persoanele fizice vizate aferent pe

Proiectului HCE al BNM „Pentru aprobarea și abrogarea unor acte normative ale Băncii Naționale a Moldovei” (aprobarea și abrogarea Regulamentului privind organizarea contabilității și abrogarea Regulamentului privind cerinţele faţă de documentele contabile interne) (data-limită de prezentare a recomandărilor și propunerilor - 21.10.2024)

  Proiect:  PDF    DOC  

Informație privind evoluția activelor oficiale de rezervă în luna septembrie 2024

La 30 septembrie 2024, activele oficiale de rezervă au constituit 5 681,85 mil. dolari SUA, în creștere cu 88,04 mil. dolari SUA în comparație cu 30 august 2024, când acestea au însumat 5 593,81 mil. dolari SUA. Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: înregistrarea supor

Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind sistemul de guvernanţă al societăţilor de asigurare sau de reasigurare nr. 241 din 26.09.2024 (în vigoare 31.12.2024) Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 418 art. 773 din 03.10.2024

  BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI H O T Ă R Â R E pentru aprobarea Regulamentului privind sistemul de guvernanţă al societăţilor de asigurare sau de reasigurare nr. 241  din  26.09.2024 ( în vigoare 31.12.2024 ) Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 418 art. 773 din 03.10.2024 * * * UE descarcă:     

Regulamentul privind evaluarea internă a riscurilor proprii şi a solvabilităţii de către societăţile de asigurare sau de reasigurare şi cerinţele cu privire la efectuarea testelor pentru evaluarea capacităţii de menţinere a stabilităţii financiare

  BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI H O T Ă R Â R E pentru aprobarea Regulamentului privind evaluarea internă a riscurilor proprii şi  a solvabilităţii  de către societăţile  de asigurare sau de reasigurare şi cerinţele cu privire la efectuarea testelor pentru evaluarea capacităţii de menţinere a stab

Regulamentul privind externalizarea funcţiilor şi activităţilor legate de activitatea de asigurare sau de reasigurare de către societăţile de asigurare sau de reasigurare, aprobat prin HCE nr. 242 din 26.09.2024 (în vigoare 03.10.2024)

  BANCA NAŢIONALĂ A MOLDOVEI H O T Ă R Â R E pentru aprobarea Regulamentului privind externalizarea funcţiilor şi activităţilor legate de activitatea de asigurare sau de reasigurare de către societăţile de asigurare sau de reasigurare nr. 242  din  26.09.2024 ( în vigoare 03.10.2024 ) Monitorul

Anca Dragu: BNM intenționează să-și extindă utilizarea inteligenței artificiale în mai multe domenii-cheie

  Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a participat la cea de-a 15-a ediție a seminarului pe probleme de stabilitate financiară organizată de Banca Națională a României la Sinaia, România. La eveniment au participat guvernatori ai băncilor centrale din mai multe țări, reprezentanț

  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 148
  5. 149
  6. 150
  7. 151
  8. 152
  9. 153
  10. 154
  11. ...
  12. 417
  13. 418