Vezi Noutăți

Serviciul Fiscal de Stat participă în cadrul Programului comun de stagii al Guvernului și al Uniunii Europene

Serviciul Fiscal de Stat este în prezent gazda unui stagiu de practică pentru trei studente care participă în cadrul Programului comun de stagii al Guvernului Republicii Moldova și al Uniunii Europene. Scopul stagiului de practică este familiarizarea studentelor cu activitatea autor

Lucrări de mentenanță în cadrul serviciilor fiscale electronice

Serviciul Fiscal de Stat informează că, la data de 12.07.2023, în intervalul orelor 13:00-14:00 urmează a fi finalizate lucrări de mentenanță în cadrul serviciilor fiscale electronice. Aceste lucrări vizează ajustări în cadrul SIA „e-Cerere”, în vederea racordării la noile prev

Podcast despre bani: De la ce vârstă trebuie să începi educația financiară

  Banca Națională a Moldovei (BNM) împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) vă propune spre audiție un nou podcast din seria „Dă sens banilor” despre importanța în creștere a educației financiare și modele de consolidare a acesteia în lume și în Republica Moldova.

A fost modificată procedura de solicitare a certificatului privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate

Serviciul Fiscal de Stat informează despre modificarea procedurii de solicitare a certificatului privind sumele TVA nerestituite pentru mărfurile exportate. Conform noilor modificări la cadrul normativ, efectuate prin Ordinul SFS nr. 223/2023, certificatul poate fi eliberat la

Comunicat cu privire la menținerea ratei amortizorului anticiclic, iulie 2023

Prin Hotărârea Comitetului executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) nr.129 din 06.07.2023 se menține rata amortizorului anticiclic pentru expunerile din credite situate în Republica Moldova în mărime de 0% din cuantumul expunerii la risc. Comitetul executiv al BNM a revizuit rata amortizorului

100 de contribuabili, decernați de Serviciul Fiscal de Stat cu certificate de credibilitate

Serviciul Fiscal de Stat apreciază înalt eforturile agenților economici în vederea promovării responsabilității fiscale, conformării voluntare, precum și manifestarea transparenței și corectitudinii în activitatea desfășurată. În acest sens, autoritatea fiscală a decernat 100 d

CNAS finanţează unele indemnizații și alocații

Casa Naţională de Asigurări Sociale a finanțat astăzi indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizațiile de maternitate și paternale, indemnizaţiile unice la naştere, indemnizaţi

Guvernatorul BNM a avut o întrevedere cu Comisarul pentru economie din cadrul Comisiei Europene, Paolo Gentiloni

  Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a avut o întrevedere cu Paolo Gentiloni, Comisar pentru economie din cadrul Comisiei Europene. În cadrul discuțiilor, au fost abordate evoluțiile recente ale situației macroeconomice din Republica Moldova și avansarea procesului de

Informație privind evoluția activelor oficiale de rezervă în luna iunie 2023

La 30  iunie 2023, activele oficiale de rezervă au constituit 4 902,67 mil. dolari SUA, în creștere cu 34,40 mil. dolari SUA în comparație cu 31  mai 2023, când acestea au însumat  4 868,27 mil. dolari SUA. Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: aprecierea cursurilor de s

  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 309
  5. 310
  6. 311
  7. 312
  8. 313
  9. 314
  10. 315
  11. ...
  12. 434
  13. 435