Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) anunță despre executarea finanţării primei tranşe a pensiilor şi alocaţiilor sociale în valoare de 73 milioane lei pentru luna iunie. Finanțarea pens
Declarații în acest sens a lansat prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Vladimir Munteanu, la conferința de debut a proiectului „Femei în Finanțe”, desfășurată pe 30 mai 2024 la Ministerul Finanțelor din Republica Moldova. În cadrul evenimentului, Vladimir Munteanu a declarat c
Raportul anual, 2023 Cuvânt înainte al guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei Anul 2023 a fost marcat de menținerea unui context geopolitic complicat, iar în plan economic de un proces ferm de dezinflație și o revenire lentă a economiei pe un trend ascendent. Conduita restrictivă a politi
Serviciul Fiscal de Stat va organiza, în perioada iunie-decembrie 2024, o serie de seminare de instruire pentru contribuabili referitor la aspectele legale privind efectuarea decontărilor în numerar, urmare a adoptării Legii nr. 34/2024 – în vigoare de la 01 ianuarie 2025. Toat
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, participă la Reuniunea Guvernatorilor Băncilor Centrale Francofone „Băncile centrale francofone în fața unor noi provocări: care sunt răspunsurile?”, organizată la Bruxelles în perioada 30-31 mai 2024. Reuniunea este dedicată preocupări
La data de 27 mai 2024, Republica Moldova a devenit oficial membră a Cadrului Incluziv al BEPS (Base Erosion Profit Shifting = Erodarea Bazei și Transferul Profitului), cea mai mare și importantă structură la nivel internațional pe domeniul fiscal care înglobează peste 140 țări memb
Serviciul Fiscal de Stat a efectuat în perioada ianuarie – mai anul curent, 33 de controale fiscale prin metoda verificării operative în zona adiacentă a Aeroportului Internațional Chișinău, dintre care 13 controale împreună cu echipele mobile de control în trafic ale Agenției Națio
Casa Națională de Asigurări Sociale participă astăzi, 29 mai, la Târgul locurilor de muncă, organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, care are loc la Palatul Republicii, or. C
Banca Națională a Moldovei (BNM) va organiza sâmbăta, 1 iunie, sesiuni interactive pentru copii, oferindu-le o incursiune captivantă în lumea banilor. Activitățile vor avea loc în cadrul unui eveniment major, la care BNM se alătură cu entuziasm, împreună cu Ministerul Educației și Cercetării al
Lasă aici datele tale de contact! Revenim în maxim 24h să alegem împreună timpul și locul potrivit. Garantăm confidențialitatea datelor tale personale!