Continuă campania de informare "Pensiile în Republica Moldova - fii informat!"

19 Iulie 2022

Casa Naţionala de Asigurări Sociale amintește beneficiarilor și potențialilor beneficiari de pensii, că până la sfârșitul lunii august subdiviziunile teritoriale ale instituției realizează activități de

Casa Naţionala de Asigurări Sociale amintește beneficiarilor și potențialilor beneficiari de pensii, că până la sfârșitul lunii august subdiviziunile teritoriale ale instituției realizează activități de informare în cadrul campaniei "Pensiile în Republica Moldova - fii informat!".

Scopul campaniei de informare este sporirea nivelului de transparenţă a mecanismelor stabilirii, calculării, indexării şi majorării pensiilor prin informarea activă a beneficiarilor şi potenţialilor beneficiari de pensii, care astăzi muncesc, achită contribuţiile de asigurări sociale de stat şi aspiră la un trai decent în viitor.

În așa mod, în toate raioanele țării reprezentanții Caselor teritoriale de asigurări sociale desfășoară întâlniri cu cetățenii și reprezentanții autorităților publice locale pentru a-i familiariza cu condițiile de acordare și calcul a pensiilor în Republica Moldova. Pe parcursul lunii iulie deja au fost moderate peste 120 de evenimente în cadrul cărora participanții au fost familiarizați cu legislația în  domeniu.

Casa Națională de Asigurări Sociale îndeamnă toți cetățenii care doresc să fie informați pe subiectele nominalizate să se grăbească să facă cunoștință cu graficul evenimentelor din cadrul campaniei de informare și să participe activ la ele.