Comunicate CNAS

Sesiune de informare la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”

  Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) a organizat o sesiune de informare pentru cadrele didactice din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”. Evenimentul a avut ca scop familia

Directoarea generală adjunctă a CNAS a întreprins o vizită de lucru la Taraclia

Directoarea generală adjunctă a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Svetlana Vecvert, în contextul vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului și conducătorilor autorităților administrației pub

Relansarea negocierilor pe marginea proiectului Acordului în domeniul securității sociale între Republica Moldova și Republica Franceză

La data de 12 noiembrie curent, directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale, doamna Elena ŢÎBÎRNĂ, a participat împreună cu Secretara de Stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale,

CNAS anunţă despre modificarea modului de acordare a plăţii pentru Concediul suplimentar de 14 zile calendaristice cetățenilor care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl

Începând cu data de 03 noiembrie curent, plata pentru concediul suplimentar de 14 zile calendaristice cetățenilor care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl se acordă din oficiu de către Casa

Despre completarea Clasificatorului categoriilor persoanelor asigurate

Casa Națională de Asigurări Sociale informează entitățile economice despre completarea Clasificatorului categoriilor persoanelor asigurate cu categorii noi:  179 „persoană care a beneficiat de indem

CNAS finanţează indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și indemnizațiile adresate familiilor cu copii

Casa Națională de Asigurări Sociale informează că astăzi a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, indemnizațiilor pentru creșterea/îngrijirea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea c

Directoarea generală a CNAS a întreprins o vizită de lucru la Dondușeni

Directoarea generală a Casei Naționale de Asigurări Sociale, Elena Țîbîrnă, în contextul vizitelor în teritoriu a membrilor Guvernului și conducătorilor autorităților administrației publice centrale a în

CNAS: în atenţia angajatorilor – noi modalităţi de declarare a Concediului suplimentar de 14 zile calendaristice cetățenilor care au suferit de pe urma catastrofei de la Cernobîl

CNAS atenţionează că începând cu data de 03 noiembrie curent au intrat în vigoare modificările operate în Regulamentul privind modul de acordare și plată a concediului suplimentar pentru unele categorii

Reprezentanții Fondului Social al Republicii Kârgâze în vizită la Casa Națională de Asigurări Sociale

În perioada 4-8 noiembrie 2024 are loc vizita reprezentanților Fondului Social al Republicii Kârgâze la Casa Națională de Asigurări Sociale, cu scopul preluării bunelor practici în domeniul stabilirii și

  1. 1
  2. 2
  3. ...
  4. 21
  5. 22
  6. 23
  7. 24
  8. 25
  9. 26
  10. 27
  11. ...
  12. 103
  13. 104