În luna decembrie 2025, creditele noi1 acordate au constituit 7 785,0 milioane lei, în creștere cu 12,3 la sută față de luna precedentă (Infografic 1). Creditele în moneda națională constituie 79 la sută din totalul creditelor noi acordate sau 6 148,3 milioane lei, în creștere cu 23,5 la sută față
Viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, domnul Mihnea Constantinescu, a avut o întrevedere bilaterală cu reprezentanții J.P. Morgan, una dintre cele mai mari instituții financiare globale, în cadrul Forumului Europei Centrale și de Est de la Viena. Discuțiile s-au concentrat în jurul oportu
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, doamna Anca Dragu, și viceguvernatorul Mihnea Constantinescu, au avut astăzi o întrevedere bilaterală cu reprezentanții Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în cadrul Forumului Europei Centrale și de Est de la Viena. Discuțiile s-au
Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM), doamna Anca Dragu, a participat astăzi la Forumul Europei Centrale și de Est de la Viena, cel mai important eveniment dedicat piețelor financiare din regiune, organizat sub egida Financial Times. Doamna Anca Dragu a participat în calitate de spea
La 31 decembrie 2025, activele oficiale de rezervă au constituit 5 104,27 mil. euro, în creștere cu 23,40 mil. euro în comparație cu 28 noiembrie 2025, când acestea au însumat 5 080,87 mil. euro. Majorarea activelor oficiale de rezervă a fost determinată de: încasările în favoarea Ministeru
Prim-viceguvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), domnul Petru Rotaru, a participat astăzi la Conferința Internațională „Moștenirea istorică și culturală a Reginei Maria”, organizată de Muzeul Național de Istorie a Moldovei, în colaborare cu Academia de Artă Handmade București. Eveniment
Poziția investițională internațională la sfârșitul trimestrului III 2025 (date provizorii) Panelul cu principalii indicatori ai conturilor internaționale Buletin statistic nr. 4, 2025 ( vezi Capitolul II ) Tabele și diagrame Anexe ( vezi anexele 12-20 ) Poziția investițională internați
Datoria externă brută la sfârșitul trimestrului III 2025 (date provizorii) Panelul cu principalii indicatori ai conturilor internaționale Buletin statistic nr. 4, 2025 ( vezi Capitolul III ) Tabele și diagrame Anexe ( vezi anexele 21-23 ) Datoria externă brută a Republicii Moldova s-a
Conform datelor preliminare, în trimestrul III 2025, deficitul contului curent al balanței de plăți a Republicii Moldova a totalizat -867,12 mil. USD, diminuându-se cu 1,7 la sută comparativ cu perioada similară a anului 2024, pe seama majorărilor excedentelor înregistrate de balanțele veniturilor
Lasă aici datele tale de contact! Revenim în maxim 24h să alegem împreună timpul și locul potrivit. Garantăm confidențialitatea datelor tale personale!